reclame-pe-google

CE ESTE GOOGLE ADWORDS?

De la bun început trebuie subliniat faptul că Google AdWords nu este același lucru cu SEO. Împreună, SEO și AdWords, reprezintă metode de promovare SEM (Search Engine Marketing).

AdWords este o metodă de promovare instantanee. În el poți  investi orice buget dorești și poți ajunge la audiența țintă într-un timp scurt, dacă știi să optimizezi bine campaniile.

Google va număra click-urile făcute pe anunțurile tale și te va taxa pentru fiecare dintre ele. De asemenea, acesta numără impresiile și îți spune cât de des a fost afișat anunțul tău atunci când utilizatorii au căutat după un anumit cuvânt cheie. Dacă  împarți click-urile pe afișări, vei obține rata de click ( click-through-rate, CTR). Aceasta este procentul de utilizatori care au ajuns pe pagina ta, deoarece au accesat anunțul tău. Acest fapt este important, pentru că rata click-urilor îți arată care dintre anunțuri funcționează bine și care nu.

Google AdWords este ca o casă de licitație, astfel trebuie setat un buget și o sumă de licitare. Suma de licitare stabilește disponibilitatea ta de a plăti pentru fiecare click. Dacă suma licitată maxima este de 2$, Google va afișa anunțul tău numai dacă ceilalți participanți nu vor licita în plus.

Google dorește să își maximizeze veniturile, deci, vor afișa anunțul companiei care licitează cea mai mare suma pentru un anumit cuvânt cheie.

Funcționează AdWords într-adevăr?

În funcție de competitivitatea cuvintelor cheie pentru care licitezi și relevanța lor, AdWords poate funcționa sau nu în cadrul campaniei SEO pe care o desfășori în prezent.

S-a descoperit că Google AdWords este extrem de eficient, pentru majoritatea afacerilor atâta timp cât acestea nu risipesc banii pe cuvinte cheie greșite sau nu au anunțuri slabe cu puține click-uri.

Pe lângă toate acestea, este foarte important să ai un site bine optimizat SEO. Persoanele care accesează site-ul tău trebuie să fie atrase de ceea ce ai și să nu iasă instant de pe pagină.

Google Adwords ar trebui plasat spre sfârșitul unei strategii SEO, însă doar după ce ai toate elementele din site bine puse la punct, cum ar fi conținutul de calitate și o bună viteză de încărcare.

Cum funcționează Google AdWords?

Fiecare cuvânt cheie din contul tău va avea propriul scor de calitate. Chiar și două cuvinte cheie din același grup de anunțuri pot avea scoruri diferite.

Primul factor pe care îl caută este relevanța.

Spre exemplu, considerăm că cineva caută “Mașini de închiriat”. Ce expresii cheie crezi că vor avea cel mai mare scor?

1 “Mașini de vânzare Cluj”

2 “Vânzare tractoare”

Ar trebui să fie simplu, corect? Chiar dacă sunt înrudite, una dintre ele este evident ca fiind o alegere mai potrivită. Însă, același lucru se întâmplă într-o campanie când folosești expresii cheie, precum:

1 “Mașini de vânzare”

2 “Cost mașini în Cluj”

3 “Mașini de vânzare în Cluj”

În acest caz, toate sunt relevante. Dar, depinzând de popularitatea fiecăruia, în mod ideal, vrei să fii cât mai concret posibil.

Cel de-al doilea factor este rata click-ului (CTR).

Anunțurile tale vor primi vizualizări și click-uri în timp real astfel, rata click-urilor reprezintă calculul vizualizărilor prin click. O rată mai mare înseamnă o relevanță a anunțului și a cuvintelor cheie mai bună decât a competitorilor, ce au o valoare CTR mai mică.

Următorul factor luat în considerare este istoricul contului tău. Aceasta este o parte destul de nesemnificativă, dar joacă un rol important în ajutarea Google-ului de a determina dacă ești legitim, dacă ai un brand credibil, produse și servicii de calitate.

AdWords este într-adevăr o licitație. Dar, dacă o realizezi corespunzător, te poți poziționa în top, în timp ce vei plăti cel mai puțin. De multe ori, se revine la scorul de calitate (Quality Score) și la clasarea anunțului (Ad Rank).

Ad Rank reprezintă scorul de calitate înmulțit cu suma licitată maximă pe care ai selectat-o, iar asta, este ceea ce dictează poziția pe care vei apărea. Așadar, Google AdWords va evalua maximul pe care l-ai licitat + scorul de calitate + clasarea anunțului și le va compara cu competitorii tăi – totul într-o fracțiune de secundă – pentru a determina cât vei fi nevoit să plătești.

Dacă îți dorești ca afacerea ta să fie în topul rezultatelor Google nu ezita să ne contactezi!

Nu sunt se pot adăuga comentarii.